Schita predica Duminica dupa Boboteaza PDF Imprimare Email
Scris de Pr.Olimpiu Todorean   
Joi, 01 Ianuarie 2009 17:41

„Împărăţia Cerurilor este aproape”, răsună până în zilele noastre, iubiţi credincioşi, cuvintele lui Isus Cristos. Învins diavolul, soseşte Împărăţia şi nu orice fel de împărăţie ci împărăţia lui Dumnezeu. Există o contradicţie între împărăţiile diavolului şi cea voită de Domnul; aceeaşi contradicţie ce există între cer şi pământ, între om şi Dumnezeu. Împărăţiile de pe pământ sunt cele ale lui Avraam, care au ca şi principiu de viaţă temerile proprii, pe când Împărăţia cerurilor este Isus, care are ca principiu pe Tatăl şi Cuvântul său.

 

Pericopa Evangheliei de astăzi propusă spre meditare de Biserică, semnalează momentul trecerii de la activitatea Înaintemergătorului la cea a lui Mesia. După retragerea în deşert, pentru meditaţii şi după arestarea lui Ioan, Isus se reîntoarce în Galileia, nu în ţinutul său, ci la Capernaum unde începutul ministerului său este văzut ca răsăritul soarelui, aurora unei zile noi. Isus este lumina promisă lui Israel şi prin Israel ajunge la toţi oamenii. Prin Isus se realizează trecerea noastră de la noapte la zi, la ziua Domnului, de la moarte la viaţă de la diferitele împărăţii lumeşti care ucid, la unica împărăţie a cerurilor care ne face să fim vii.

 

            Cu toate că Ioan era arestat, mărturia sa nu încetează, dimpotrivă, el merge până la capăt: ajunge la destinaţie, devine un martir. Odată cu sfârşitul existenţei sale pământeşti, Ioan nu este terminat, ci doar ajunge la ceea ce trebuia să ajungă: devine martir, adică plăteşte cu viaţa despre crezul său, care a vorbit. Martirul nu moare niciodată, el poate fi doar ucis. Şi Ioan nu este singurul martir, căci Isus este precedat, şi va fi urmat de „un nor de mărturisitori” în credinţă (Evrei 12,1).

 

            Isus trece de la deşertul lui Iuda în Galileia, unde începe ministerul său, care va sfârşi la Ierusalim. Arestarea lui Ioan este doar începutul: Împărăţia care se va realiza pe Cruce se împlineşte şi se răspândeşte numai prin persecuţii (Fapte Ap. 8,4; 11,9). După ce Isus lasă Nazaretul, vine să locuiască la Capernaum, localitate aflată pe ţărmul lacului din Galileia, chemat şi mare, fiind şi centrul activităţii lui Isus. Aici el se găseşte pe un teren fertil, Capernaumul devenind a doua patrie a Sa, locul unde îi va chema pe discipoli şi unde va locui până la călătoria spre Ierusalim (19,1). Această mişcare a lui Isus, făcută din prudenţă, corespunde unui proiect providenţial (vezi cf. 2,22). Ceea ce părea a fi o fugă, este împlinirea profeţiei lui Isaia, care a vorbit despre eliberarea acestui pământ, ocupat de Tiglat-Pileser III în anul 733. De ce era un loc fertil? Pentru că poporul din Galileia era un popor păgân, Galileia fiind un nod comercial şi un loc unde se încrucişau multe popoare, un ţinut în afara controlului ortodox al Iudeii şi al controlului Templului, o zonă de frontiere, plină de păgâni, ce făcea o punte naturală între Israel şi restul lumii. Acesta este locul fertil, care va da roadă, locul ideal pentru răspândirea credinţei mesianice care, plecând de la iudei se adresează tuturor, până în zilele noastre. Galileia (ca o paranteză care pentru Matei, ce era un iudeu creştin, are aceeaşi valoare teologică pe care o are drumul spre Ierusalim al lui Isus, pentru Luca, un creştin de origine păgână, iudeul se adresează poporului pentru că salvarea este pentru toată lumea).

 

            În profeţia lui Isaia se vorbeşte de galileieni sub opresiunea sclaviei. Aceştia închipuie pe toţii fiii lui Adam, evrei sau nu, cu sau fără lege, ce sunt sclavi ai răului, lipsiţi de gloria lui Dumnezeu (Rm 3,23). Dar acum tuturor acestora le este dăruită lumina. Întunericul este haosul primordial din care Dumnezeu a făcut cosmosul prin cuvântul său, întunericul Egiptului din care Dumnezeu a făcut să vină la lumina libertăţii poporul său. Răul a făcut să se reîntoarcă la creaţia, dar acum cuvântul lui Isus readuce creaţia la viaţă, căci ministerul lui Isus este chemat lumină, principiul creaţiei. Venirea Sa este „ziua Domnului”, prevăzută de profeţi, este ziua care pune capăt nopţii lumii. Chiar şi păgânii au văzut lumina stelei sale (2,2) care i-a pus pe drum spre Ierusalim. Aşa cum întunericul este simbolul răului şi al morţii, tot aşa lumina este simbolul binelui şi al vieţii. Lumina este mare şi înlătură din inimi întunericul. Lupta dintre lumină şi întuneric este duelul dintre adevăr şi minciună, libertate şi sclavie, viaţă şi moarte.

 

            Ei bine, tocmai în acest teritoriu începe Isus să proclame cuvântul său. El nu face predici morale şi nu dă explicaţii filozofico-teologice. Proclamă public, şi spune fiecăruia în particular, un fapt aşteptat de multă vreme: a sosit ziua Domnului, ziua lumini, zi prefigurată de Botezătorul şi alţi profeţi, ei care au fost doar stelele dimineţii acestei zile.

 

            Convertiţi-vă, îndreptaţi-vă spre lumină, deschideţi ochii: De-acum înainte aceasta este singura condiţie pentru a intra în ziua care a şi ajuns până la noi. Este vorba de o schimbare a mentalităţii, a sufletului, a vederi şi a vieţi. „Străjerule cât a trecut din noapte” întrebăm neliniştiţi împreună cu (Isaia 21,11). Nu mai rămâne decât timpul ca doar noi să ne trezim din somn (cfr. Romani 13,11: „fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi”. şi „Întoarce-mă şi mă voi întoarce” Ieremia 31,18. Acesta este planul cel mare a lui Dumnezeu, din totdeauna adresat nouă, El aşteptând doar ca noi să ne întoarcem către El. Este actul maxim pe care l-am putea face având această libertate primită în dar de la Dumnezeu căci convertirea nu este un gest iraţional, un gest nebunesc, ci are o motivaţie: darul libertăţii pe care Dumnezeu ni la făcut. Dacă Dumnezeu împărăţeşte pe pământ atunci de aici începe şi libertatea omului, Împărăţia cerurilor, de mult aşteptată şi acum prezentă prin Isus, fiind aceea a Tatălui în care trebuie să trăim ca fii şi fraţi.

 

            În general, noi trăim din amintiri şi cu speranţa în viitor, în „deja” care nu mai este sau în „va fi” care nu a sosit. Însă, Isus ne cheamă să trăim „ceasul”, timpul dintre „deja” şi „va fi”, adică prezentul: acesta este unicul moment în care îl putem întâlni pe El, Cel ce Este, Începutul şi Sfârşitul. De fapt, iubiţi credincioşi, ceea ce ne dorim sau ceea ce ar trebui să ne dorim este „aici” şi nu în altă parte. Nu trebuie decât să ne convertim schimbând direcţia privirii şi a picioarelor noastre. Amin.

Ultima actualizare în Sâmbătă, 03 Ianuarie 2009 20:07
 
Copyright © 2014 Parohia Greco-Catolica Sfantul Gheorghe Oradea. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licenţa GNU/GPL License.