Schita predica la Ziua a III-a dupa Craciun. Sfantu Arhidiacon Stefan, PDF Imprimare Email
Scris de Pr.Olimpiu Todorean   
Duminică, 29 Noiembrie 2009 19:07

„Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fap. 7,56).

 

            Iubiţi credincioşi,

            Credinţa în Fiul lui Dumnezeu făcut om este şi credinţa în opera Sa mântuitoare izvorâtă din patima, moartea şi învierea lui Isus.

            Sărbătoarea Sfântului Ştefan, primul martir creştin care proclama: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu” ne ajută să înţelegem cu adevărat semnificaţia Crăciunului. Suntem creştini atunci când suntem credincioşi, nu numai Pruncului din Betleem, ci şi Răstignitului şi Înviatului din Ierusalim.

            De aceea Biserica noastră, potrivit înţeleptei sale tradiţii celebrează şi a treia zi de Crăciun în cinstea Sfântului Ştefan, primul dintre cei care din vremuri străvechi şi din vremurile contemporane, şi-au dat viaţa pentru a atesta şi mărturisi credinţa lor în Cristos Domnul şi Mântuitorul nostru.

            Nu ştim multe lucruri despre viaţa sa. Fiind de provenienţă greacă, este dificil să fi fost unul dintre ucenicii care l-au urmat îndeaproape pe Învăţător chiar dacă este sigur faptul că elenii erau mult interesaţi în a-l vedea şi a vorbi cu Isus. Cu siguranţă, era un tânăr, aceasta reiese şi din faptul că a fost desemnat în funcţia de diacon. Motivul deciziei de a avea diaconi a fost determinat de faptul că era nevoie de persoane capabile şi echilibrate care să gestioneze caritatea. Ştefan însă apare în faptele apostolilor ca unul ce anima comunitatea, o însufleţea, ca un predicator irezistibil pentru cultura şi pentru statutul persoanei sale. Capitolul al şaptelea al Faptelor Apostolilor ne prezintă într-o sinteză minunată istoria lui Israel.

            Personalitatea acestui diacon trebuie să fi fost cu adevărat mare, de vreme ce textul sacru îi dedică mult spaţiu, mai mult decât altor apostoli. Martiriul său prin uciderea cu pietre este înfrumuseţat de particularităţi edificatoare: curajul, inspiraţia sub lumina Spiritului Sfânt, prezenţa lui de spirit care îl face să se roage pentru asasini, prezenţa la locul faptei a unui tânăr pe nume Saul care nu era major pentru a putea arunca cu pietre, dar făcea ceea ce putea, adică păzea hainele ucigaşilor care aruncau cu pietre. Într-o predică a sa, S. Fulgenţiu di Ruspe alătură misterul Crăciunului cu mărturia lui Ştefan. „Caritatea care l-a făcut pe Cristos să pogoare din cer pe pământ, l-a înălţat pe Ştefan de pe pământ la Cer. Caritatea care a fost mai întâi în Rege s-a revărsat apoi în soldat.”

            Punctele de reflecţie pentru sărbătoarea Sfântului Ştefan sunt multe. Noi, astăzi, ne vom opri doar la câteva.

            Domnul Isus nu a păcălit pe nimeni. În Evanghelie găsim multe pasaje în care sunt amintite persecuţiile, neînţelegerile, răutăţile care vor însoţi viaţa Bisericii. În ultimii ani aproape că am uitat că în spatele strălucirii aparente a civilizaţiei şi toleranţei sunt mii preoţii şi laicii care sunt ucişi pentru credinţă, la fel ca Ştefan.

            Ne-am putea întreba de ce Domnul consimte acest lucru. Răspunsul se află în răul legat de libertatea umană. Problema folosirii în modul cel mai corect libertate rămâne centrală în viaţa creştină. Fără libertate nu există responsabilitate şi fără responsabilitate nu există ordine morală. Condiţionările instituţionale sunt şi astăzi la fel ca în timpul execuţiei lui Ştefan.

            De multe ori ne gândim ce va fi cu tinerii din ziua de azi, din punct de vedere creştin. Nu a fost aşa nici în cazul lui Ştefan şi nici în cazul multor tineri de atunci şi de acum. Este poate nevoie să mergem dincolo de măsurătorile pe jumătate pe care le facem cu privire la ei, lucru care nu mulţumeşte pe nimeni. Cu siguranţă că a vorbit foarte clar Sfântul Petru atunci când a pus mâinile pe Ştefan, pe Filip şi mulţi alţii. Şi răspunsul acestora nu a lipsit.

            Chiar şi atunci când noi nu ştim să vedem nimic din ceea ce nu se atinge, există o logică providenţială care conduce istoria. „Sângele martirilor este sămânţă pentru creştini”, va spune mai târziu Tertulian. În cazul lui Ştefan, apropierea este imediată. Sacrificiul său va sta la baza convertirii lui Saul în Pavel care va deveni Apostol. Şi ar fi suficient doar atât în a-l face primul martir al epopeii creştine.

            Martiriul a redevenit o temă actuală. Fiecare an al sfârşitului de mileniu a fost împurpurat de sângele a sute de bărbaţi şi femei, călugări şi laici care, din iubire pentru Cristos, au renunţat la viaţa lor. Dar parcă nu ne mai interesează atât de mult încât suntem obişnuiţi să ne treacă prin faţa ochilor, pe ecranele televizoarele imagini dureroase se succed alături de reportajele de sport fără să lase nici o urmă asupra noastră. Şi-a pierdut martiriul farmecul său? Sau este banalitatea vieţii care face inutil efortul celor care îşi dau chiar viaţa pentru credinţă? Sunt întrebări care ar trebui să ne facă să retrăim din nou această sărbătoare a Sfântului Ştefan, altfel ea nu-şi are rostul.

            Părinte a lui Isus şi Părinte al nostru, îţi mulţumim pentru mărturia lui Ştefan şi atâtora de după el, care au plătit cu viaţa credinţa lor în divinitatea Fiului Tău Isus! Chiar şi azi în China, în Africa, în America Latină, mii şi mii de credincioşi ai tăi trăiesc în închisoare, în persecuţie, mor pentru credinţă, în timp ce în Europa laică şi chiar în ţara noastră, în familiile noastre, creştinii sunt adeseori toleraţi dacă nu emarginaţi. Dăruieşte tuturor, Doamne, Spiritul care l-a susţinut pe Ştefan, pentru ca toţi fiii tăi să dea mereu mărturie de credinţă şi pentru ca lumea să creadă în Isus Cristos, Fiul Tău. Amin.

 
Copyright © 2017 Parohia Greco-Catolica Sfantul Gheorghe Oradea. Toate drepturile rezervate.
Joomla! este software liber, distribuit sub licenţa GNU/GPL License.