Iubiţi credincioşi,

            Suntem reuniţi astăzi din mai multe motive. În primul rând pentru celebrarea Sfintei Liturghii. În al doilea rând pentru serbarea Tăierii împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. În al treilea rând pentru sărbătorirea Sfântului Vasile cel Mare. În al patrulea, şi nu în ultimul rând, pentru a aduce mulţumire Domnului, la încheierea unui nou an civil, pentru darurile primite de la El.

            Să-I mulţumim înainte de toate pentru cadoul pe care ni l-a făcut cu acest an …. în care abia am păşit. Am avut har de la Domnul şi putere ca să ajungem la capătul unei perioade din viaţa noastră, începute în urmă cu un an. De câte evenimente nu am avut parte! Unele de bucurie, altele de durere, dar toate fiind acum istorie, istoria noastră personală şi istoria omenirii.

            Ei bine, în această istorie de fapte s-a inserat Dumnezeu.

            Nu cu multe zile în urmă am celebrat Crăciunul care nu a fost altceva decât o retrăire a unui eveniment capital pentru omenire: naşterea în timp şi în istorie a lui Isus din Nazaret, adevăratul om şi adevăratul Dumnezeu.

            Iată, deci, un nou mod de a înţelege istoria şi evenimentele trăite astfel. Biserica este cea care ne învaţă rememorarea. De fiecare dată când celebrăm Crăciunul sau Paştile, sau oricare alt eveniment liturgic, rememorăm ceva ce aparţine trecutului, dar noi suntem cei de astăzi ce ne trezim prinşi în mijlocul evenimentului.

            Naşterea şi moartea lui Isus, cu valenţele sale mântuitoare, are loc şi astăzi. Iată misterul cel mare al istoriei mântuirii. Astăzi Dumnezeu ne mântuieşte! Astăzi Dumnezeu ne cheamă! Şi o face punându-ne înaintea memoriei anul care abia a trecut.

            În primul rând, am putea cel puţin să mulţumim pentru faptul că ni s-au dat zile ca să ajungem această zi. Am fi putut să nu ajungem până aici, aşa cum s-a întâmplat pentru multe persoane care astăzi nu mai sunt cu noi. În schimb, Dumnezeu ne-a dat zile. Să facem ce? Voia sa. În această voie, a Tatălui, stă mântuirea şi fericirea noastră. Noi trebuie să o găsim şi să trăim în ea.

            Mai apoi să-i mulţumim Domnului pentru toate binefacerile dăruite, naturale şi supranaturale. A avea har de la Domnul, a fi ucenicul său, sunt daruri incomensurabile de care, din păcate, nu întotdeauna ne dăm seama. Aşa cum suntem ancoraţi în prezent şi în micile preocupări cotidiene uităm ce înseamnă a fi ucenic al lui Cristos; a fi ucenic al Iubirii Crucificate şi dacă în lumea de azi lipseşte iubirea este pentru că cei chemaţi la aceasta nu o mărturisesc îndeajuns.

            Alături de această graţie de a fi ucenicii săi, mai sunt apoi şi alte graţii personale, conştiente sau mai puţin, pe care le-am primit de-a lungul anului ce tocmai s-a încheiat.

            Iubiţii credincioşi,

            Dacă am privit până acum asupra nenumăratelor beneficii, să aruncăm o privire şi asupra noastră şi asupra păcatelor noastre, asupra lipsurilor noastre, asupra trădărilor şi asupra infidelităţilor noastre.

            Înainte de toate să ne gândim la timpul pierdut şi risipit, sau la acela pe care l-am sustras de la rugăciunea care este dialogul personal şi comunitar cu Dumnezeu. De câte ori, luaţi cu lucrul, nu am pus deoparte partea mai bună, pentru a ne regăsi apoi mai arizi şi mai doritori, mai incapabili să facem tot ceea ce este nevoie, dar şi mai incapabili să iubim, să ieşim din noi înşine pentru binele altuia.

            De aceea în schimbul acestui timp pierdut şi risipit, să-i cerem iertarea pentru darurile pe care nu le-am înmulţit, pentru toate ocaziile în care nu am fost creştini coerenţi, pentru micile sau marile noastre infidelităţi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

            Dacă privim cu curaj şi credinţă la anul ce a trecut, putem foarte bine să discernem binele pe care Dumnezeu l-a făcut prin persoana noastră dar şi tot răul pe care aceeaşi persoană l-a făcut.

            Iată deci pentru care lucruri să cerem iertare siguri fiind că Dumnezeu, plin de milostivire, va şterge păcatele noastre, în timp ce deja a pus în aplicare strategia de mântuire, de recuperare din rău seminţele binelui.

            Este ceea ce facem acum, astăzi şi aici, în acest sfârşit şi început de an, reuniţi înaintea Domnului timpului şi istoriei, în timp ce lumea se odihneşte după o noapte frenetică şi efemeră, după o simplă trecere cronologică şi nu un salt de calitate, un timp de mântuire.

            Câte persoane nu s-au grăbit să petreacă seara dintre doi ani într-o veghe ce nu are nimic de a face cu vigilenţa! Dimpotrivă, reprezintă opusul paradoxal: a fi treaz pentru a lăsa să doarmă inima. Cântece, dansuri, mese întinse şi bogate. Totul pentru a uita neliniştile, preocupările, problemele pe care viaţa ni le oferă. Şi a doua zi? Se reîntâlnesc după aceea neschimbaţi pentru că în aceste zile de sărbătoare lipseşte invitatul special, acel Domn al timpului şi al istoriei, acel Domn care ne dă posibilitatea să existăm şi să fim fericiţi.

            De aici, din această absenţă, se naşte pentru creştini exigenţa, chemarea de a trăi acest sfârşit şi acest început de an într-un mod diferit, nu alternativ, nu în opoziţie, ci invitându-L la cinele noastre, la sărbătorile noastre pe Isus, aşa cum a fost invitat la Nunta din Cana, având certitudinea că şi la cina noastră va săvârşi minuni precum aceea din Cana. Iată deci, misiunea creştinului de azi, aceea de a fi la fel cu cei de ieri, misiune care este veşnică: a-L face pe Dumnezeu să intre în viaţa noastră, în activităţile noastre, în familia noastră, în societatea noastră.

            Dacă nu vom face aşa, Isus va fi marele absent, căci oamenii l-au alungat. Dar fără El nu se poate face nimic. Iată de ce sunt mulţi idoli care au început să stăpânească viaţa multora dintre noi. Aceşti idoli, la fel ca mulţi zei din antichitate, sunt exigenţi şi cruzi, pretind sacrificii mari şi nu dau nimic în schimb decât frică şi nesiguranţă. Dacă privim în jurul nostru îi vedem: banii, succesul, cariera, bunurile, eu, persoana mea, cu toţii capabili să devoreze existenţele noastre şi timpul nostru.

            Parcă niciodată precum în aceşti din urmă ani, timpul nu ne ajunge, orele pe care le avem la dispoziţie nu ne sunt suficiente, nu reuşim să facem tot ceea ce vrem să facem. Aceasta deoarece viaţa nu ne este plină de Domnul timpului şi al istoriei, ci de idoli cărora sacrificăm vieţile noastre pentru ca în cele din urmă, să nu fim fericiţi. Într-adevăr, fericirea dăruită de aceşti idoli are parfumul momentului care apoi ne lasă o amărăciune ce durează şi ne înveninează toată existenţa.

            Iubiţi credincioşi,

            La acest început de nou an să ne propunem, în spiritul unei noi evanghelizări, să-l readucem pe Cristos în cotidian, ca Domn al nostru.

            Să nu ne lăsăm striviţi de idolii falşi şi mincinoşi care ne aşteaptă la orice colţ de stradă, ci să-l punem pe Dumnezeu pe primul loc al existenţei noastre. Şi nu un prim loc teoretic, mintal, ci un prim loc central, în inimă. Cu El să începem zilele noastre, cu El să ne trezim şi cu El să mergem la culcare. Mai mult, acţiunile noastre să fie binecuvântate de El şi să aibă ca scop final cea de a doua venire a Domnului. Numai astfel timpul nu va fi niciodată pierdut şi risipit.

            Iată-ne, deci, pregătiţi, ca şi creştini, să trăim un alt an de har în Domnul. Îl avem înaintea noastră şi nu ştim dacă ne vom vedea cu toţii la sfârşitul lui. Ne dorim să fie aşa. Ne dorim multe lucruri. Dar mai înainte să ne dorim să putem trăi acest nou an în harul lui Dumnezeu. Să ne dorim ca păcatul să nu mai fie stăpânul nostru ci Dumnezeu să împărăţească veşnic inimile noastre.

            Şi dacă Domnul ne va da harul să ne vedem şi la anul, fie ca bilanţul nostru să fie pozitiv. Desigur că nu stă în puterea noastră a judeca. Dar dacă vom elimina acel defect, dacă acel păcat pe care îl facem în mod obişnuit cu ajutorul harului lui Dumnezeu vom reuşi să-l îndepărtăm; dacă în jurul nostru vom răspândi mireasma bună mirositoare a lui Cristos, atunci am făcut ceea ce trebuia să facem. Iată cum se schimbă lumea, schimbându-ne mai întâi pe noi înşine prin Spiritul Sfânt.

            Bunul Dumnezeu să vă învrednicească în acest an ce începe, a trăi în lumina Spiritului Sfânt ca adevăraţi creştini. Amin.