Iubiţi credincioşi,

            Făcut din suflet şi din trup, dar odată cu botezul, locuit de Spiritul Sfânt, omul sau femeia este microcosmosul care trăieşte viaţa animalului dar a unui animal raţional şi psihologic, spiritual şi chiar supranatural. Nu are numai o inteligenţă rece, nu activează numai în baza logicii ci are şi o voinţă liberă care, prin constituţia sa, tinde spre a face binele, are o inimă şi se nutreşte din afecţiuni, are dorinţe, iubeşte, este pasional şi sensibil, este emotiv şi plânge.

            Nu trăieşte, deci, numai cu pâine, ci are sete şi foame de dreptate (Mt. 5,6), de afecţiune şi de surâs, de găzduire şi dialog, de participare şi împărtăşire, de ascultare şi de sfătuire. Are, mai mult decât de orice, nevoie de Dumnezeu, pentru că este făcut după chipul şi asemănarea sa, aspirând din toate puterile sale la el, aşa cum foarte bine sintetiza Sf. Augustin: „Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi sufletul nostru nu se va linişti până când nu se va odihni în tine”. Şi Dumnezeu, care, aşa cum spune Psalmul 139, „a zidit rărunchii mei, şi m-a alcătuit în pântecele maicii mele” ne ştie pe fiecare, ştie ce hram purtăm, cunoaşte dorinţele noastre şi nevoile noastre cele mai profunde, cunoaşte setea noastră de bucurie şi iubire.

            Între timp, până când vom mai rămâne pe acest pământ, trebuie să credem în iubirea sa omnipotentă şi să răspundem mereu prezent la cererile sale, precum copiii care au credinţă în părinţii lor şi în braţele lor se simt în siguranţă. Doar că părinţii din această lume sunt limitaţi, imperfecţi şi nu pot face totul. Dumnezeu, în schimb, ştie şi poate face totul. Având această credinţă vom beneficia de viziunea şi fericirea veşnică.

            De aceea, noi trebuie să avem mare credinţă în el, chiar şi atunci când nu înţelegem modul său de acţiune, ştiind că el face tot ceea ce face pentru binele nostru.

            A crede în Isus înseamnă a crede că suntem născuţi de la Dumnezeu, că suntem fii în Fiul, că putem să trăim din iubire şi în iubire şi, cu ajutorul său, suntem în măsură să depăşim îngustele orizonturi lumeşti, să ne deschidem speranţei teologale, să trăim în bucurie.

            Şi pentru a genera şi însufleţi această credinţă, Tatăl şi Fiul au insuflat asupra fiecăruia dintre noi Spirit Sfânt. El este puterea lui Dumnezeu, apa care purifică, este adevărul care mărturiseşte că Dumnezeu este Tatăl şi că Isus, vărsându-şi sângele, este Mântuitorul tuturor, este iubirea personificată care adapă setea noastră după infinit, după puritate şi după frumos.

            Spiritul pogoară asupra lui Isus ca „un porumbel”, revelează lumii că, odată, cu Isus, a fost inaugurat timpul alianţei definitive dintre noi şi Sfânta Treime.

            La facerea lumii, „Spiritul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor” şi Dumnezeu a creat lumea. După potop, porumbelul s-a reîntors la Noe cu un ram de măslin în cioc şi „Noe a înţeles că apele s-au retras” şi că curcubeul pe care Domnul l-a pus pe cer era „semnul alianţei pentru generaţiile viitoare”.

            Pogorârea Spiritului sub forma unui porumbel asupra lui Isus, care se lasă botezat de Ioan, înseamnă, după facerea lumii şi după potop, începutul unei ere noi: era Noului Testament, Testamentul pe care Isus l-a instaurat prin moarte, prin înviere, prin înălţare şi, în sfârşit, prin insuflarea Spiritului. Astfel s-a verificat ceea ce Dumnezeu a promis: „Voi stabili cu voi o alianţă eternă”.

            În interiorul acestui orizont istorico-salvator trebuie să considerăm şi afirmaţia Evangheliei de astăzi: „El (Domnul Isus) vă va boteza cu Spirit Sfânt”. În momentul în care primim sacramentul botezului, în realitate Spiritului Tatălui şi al Fiului vine să-şi stabilească locuinţa sa în inima noastră, ne cufundă în Sfânta Treime, face din trupul nostru templul său, ne face fii ai Tatălui, moştenitorii săi, fraţi ai lui Isus şi fraţi între noi, alimentează mereu credinţa noastră şi ne ajută să trăim potrivit Evangheliei.

            Toate acestea condiţionate însă: să fim mereu ascultători de Spiritul Sfânt şi, cu ajutorul său să dăm o orientare evanghelică vieţii noastre, să trăim potrivit exigenţelor botezului, ca fii ai lui Dumnezeu şi ca membre al corpului mistic, să mâncăm şi să bem trupul şi sângele lui Isus, să ne apropiem de sacramente, să acceptăm voinţa sa.

            Să reflectăm la această propunere în lumina unei alte afirmaţii a lui Ioan în prima sa scrisoare cap. 5 vers. 4: „Poruncile lui nu sunt grele”. Dumnezeu nu cere nimănui imposibilul. Toţi putem observa poruncile sale. Pentru că poruncile Domnului nu sunt grele. Nu, nu sunt - şi acum trebuie să fim atenţi - pentru că Spiritul care locuieşte în noi e dispus să ne ajute să înfruntăm şi să depăşim dificultăţile şi tentaţiile pe care viaţa ni le pune înainte, este destul ca noi să o cerem şi să fim dispuşi să primim ajutorul său.

            Să ne hotărâm să ne schimbăm viaţa. A-l primi pe Spiritul Sfânt înseamnă a te boteza în Spirit Sfânt, şi botezul în Spiritul este botez de foc, foc ce purifică sufletul nostru, aşa cum este purificat aurul în creuzet, făcându-l pur ca şi cristalul în care Dumnezeu se poate reflecta. Ce am putea voi mai mult decât să se reflecte Dumnezeu în noi?! A fi botezaţi în Spirit înseamnă să vrem să devenim mai buni decât am fost până acum, înseamnă a-l lăsa să iasă la suprafaţă omul nou, dezbrăcat de cel vechi, ce este ascuns în inimile fiecăruia dintre noi. Amin.